Politica de retragere și rambursare
Conform legislației aplicabile privind protecția consumatorului, beneficiarul are dreptul de a solicita retragerea din contract și rambursarea integrală a sumei achitate până la momentul începerii efective a prestării serviciului.
În cadrul serviciilor oferite de Kratos Recovery Clinic, prestarea serviciului este considerată începută în momentul în care beneficiarul transmite materialul video necesar evaluării, iar specialistul începe analiza acestuia.
După transmiterea materialului video și începerea analizei de către specialist, serviciul este considerat personalizat și aflat în curs de executare, iar suma achitată nu mai poate fi rambursată.
Prin efectuarea comenzii și transmiterea materialului video, beneficiarul:
- solicită în mod expres începerea prestării serviciului înainte de expirarea termenului legal de retragere;
- confirmă că a luat cunoștință de faptul că își pierde dreptul de retragere după începerea executării serviciului.
Solicitările de retragere și rambursare pot fi transmise la adresa de email: contact@kratosrecoveryclinic.ro.
Rambursările aprobate vor fi procesate în termen de maximum 14 zile calendaristice prin aceeași metodă de plată utilizată la efectuarea comenzii.